Traian Băsescu vrea să recapete cetățenia moldovenească pe care i-a ridicat-o fostul președinte Igor Dodon. Fostul șef al statului român a adăugat că nu a vrut să depună acum actele pentru cetățenie, pentru ca gestul său să nu fie interpretat ca „un act electoral”.

„Puteam să o fac înainte de alegeri, am primit toate formularele, am preferat să nu o fac pentru a nu da impresia că este un act electoral. O voi face după alegeri”, a explicat Traian Băsescu, potrivit Digi 24.ro.

Fosta primă doamnă Maria Băsescu are în continuare dublă cetăţenie şi a votat, duminică, la alegerile parlamentare din Republica Moldovaă.

Traian Băsescu a primit cetăţenia moldovenească prin decretul preşedintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lunii iunie a anului 2016. Tot atunci a devenit cetăăţean moldovean şi Maria Băsescu. La începutul lunii ianuarie 2017, fostul preşedinte Igor Dodon a semnat un decret prin care i-a retras cetăţenia lui Băsescu. El a atacat apoi în instanță decretul lui Igor Dodon. În februarie 2017, Curtea Supremă de Justiţie a refuzat să examineze cererea sa. CSJ a decis că solicitarea respectivă este de competenţa Judecătoriei Chişinău. Igor Dodon a susținut, într-un interviu acordat în 2018, că Traian Băsescu a devenit cetăţean moldovean prin încălcarea legii. În cazul Mariei Băsescu, Dodon nu a decis să emită decret prin care să îi retragă cetățenia moldovenească.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE