Fostul director ANRE Octavian Calmâc a vorbit în cadrul emisiunii POLITIK LIVE despre necesitatea micșorării tarifelor la gaz pentru consumatorii casnici în condițiile în care sectorul industrila din Moldova beneficiază de tarife mai mici la gaz pentru procesul de producere. Calmâc spune că Guvernul va trebui să intervină prin deciziile CSE să găsească soluții pentru a micșora tariful la gaz exact așa cum a intervenit în cazul majorării lui. Fostul ministru al Economiei a mai spus că agenții economici care dețin licențe de furnizare a gazului s-au dovedit a fi mai ingenioși și au început să importe gaz la prețuri de piață pentru a-l vinde sectorului industrial, iar faptul că există un dezichilibru enorm între prețurile achitate de companii și consumatorii casnici ar trebui să dea de gândit Guvernului. Totodată, Calmâc spune că există calcule pe față că actualul tarif la gaz pentru cetățeni trebuie să fie unul mai mic

„ Noi suntem în criza energetică din toamna anului 2021. Avem o dilemă de ce politicul a intervenit în modul cel mai direct când a fost vorba de majorarea tarifelor și a obligat Regulatorul în termen de 10 zile să actualizeze tarifele și au fost mai multe runde  de actualizare pentru a nu genera devieri negative. Mă întreb de ce același lucru nu se face acum. Avem acest decalaj de preț și este ușor de făcut un calcul care ar trebui să fie prețul la gaz pe piața internă. Avem cotațiile bursei, avem tariful de transport și de distribuție care sunt reglementate de ANRE,  care sunt în jur de 4 lei, avem cifra devierilor financiare negative la început erau 4 miliarde de lei, la ora actuală sunt de 1 miliard și 200 de milioane de lei și ușor se poate de calculat care ar trebui să fie tariful, ceva mai mult de 10 lei, asta pentru industrie. Cei care vând acum în piață ei au o marjă de profitabilitate, iar menținerea unui tarif de aproape 30 de lei pentru populație este o decizie exagerată. Acum oferte sunt multiple pe piață atât în Ucraina cât și în Europa nu există constrângeri de infrastructură, de lichidități, avem o perioadă favorabilă și aici trebuie să intervenim”, a menționat Calmâc

Fostul director ANRE s-a referit și la situația în care mai multe întreprinderi din sectorul industrial achită tarife  de 11 sau 12 lei pentru gazul livrat.

„ Ce ține de tariful mic la gaz pentru complexul industrial. Faptul că la bursă prețul gazului scade vertiginos, iar în interiorul țării aceasta nu s-a reflectat i-a făcut pe mulți furnizori care dețin licență circa 25 de companii, să se activizeze și să speculeze în sensul bun al cuvântului. Pe de o parte ei livrează gaze sectorului industrial pentru că acolo e mult mai interesant ca volume și capaciate financiară, iar pe de altă parte să-și rezolve acele probleme economice”, a menționat Octavian Calmâc.

După informațiile apărute legat de dezichilibru enorm între prețurile achitate de companii pentru gaz și consumatorii casnici, premierul Recean a venit cu o reacție. El a scris că„ Guvernul monitorizează această situație și va interveni. Prețul actual la gazele naturale e dictat de necesitatea de a compensa devierile de preț și nu este echitabil ca această diferență de preț să fie acoperită doar de unele întreprinderi și de consumatorii casnici. O decizie în acest sens va fi luată miercuri de Comisia pentru Situații Excepționale.

În același timp, așa cum am spus anterior, Guvernul caută furnizori alternativi și posibilități pentru a reduce costul la gazele naturale și sunt sigur că vom avea știri bune pentru toți consumatorii în cel mai scurt timp”, a menționat Dorin Recean.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE