Ford Europe, împreună cu alte 27 de companii din industria auto, au semnat un apel comun către Uniunea Europeană (UE) pentru a se asigura că toate mașinile și vehiculele comerciale noi din Europa au emisii zero începând cu 2035 și pentru a stabili obiective obligatorii pentru infrastructura de încărcare.
Într-o scrisoare comună trimisă legislatorilor UE, semnatarii insistă că eliminarea de pe drumuri a vehiculelor care ard combustibili fosili este imperativă pentru ca Europa să-și atingă obiectivul de zero emisii până în 2050. Aceasta include adoptarea unei legislații care stabilește standarde și un calendar clar de urmat pentru industrie și furnizori, pentru a asigura tranziția la vehiculele electrice.
„Noi cei de la Ford Europe credem că libertatea de mișcare merge mână în mână cu grija pentru planeta noastră și pentru fiecare individ. De aceea, ne propunem ca toate vehiculele Ford să aibă emisii zero până în 2035. Pentru a realiza acest obiectiv cu succes, factorii de decizie din UE trebuie, de asemenea, să stabilească obiective naționale obligatorii pentru o infrastructură de încărcare electrică fără probleme, care să răspundă cererii tot mai mari de vehicule electrice.”
Stuart Rowley, președinte Ford Europe
Rețeaua de încărcare BlueOval a Ford are peste 300.000 de puncte de încărcare în Europa, în timp ce pentru angajații Ford, 1.000 de stații de încărcare vor fi adăugate în locațiile europene ale companiei până în 2023.