Două tentative de contrabandă cu alcool au fost anihilate, la sfârșitul săptămânii trecute, de către poliţiştii de frontieră. În rezultat, circa 26 tone de alcool au fost depistate de către polițiștii de frontieră, comunică Politik.md.
Descoperirea a vut loc în jurul orei 02.10, pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat pentru controlul trecerii de frontieră, un cetățean ucrainean, la volanul unui autocamion de model DAF, înmatriculat în Ucraina. În vederea valorificării unei informații operative, echipa comună, formată din ofițeri de investigați special ai Poliției de Frontieră și grăniceri ucraineni, au extins inspectarea camionului. În rezultat, au fost depistate 25 de recipiente, a câte o mie de litri fiecare, pline cu alcool etilic.
În cel de-al doilea caz, inspectorii de frontieră au fost nevoiţi să aplice arma din dotare, deoarece persoanele implicate în acţiunile ilegale au refuzat să se supună somaţiilor verbale, încercând să se exonereze de răspundere.
Incidentul a avut loc la data de 3 iulie, în timpul misiunii specifice în zona de competență, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului ”Valea-Perjei”, au depistat în proximitatea nemijlocită a graniței un microbuz, al cărui șofer, la observarea patrulei, a accelerat autovehiculul, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acetuia. La scurt timp. mijlocul de transport de model Mercedes-Benz 100DL, înmatriculat în Moldova, a fost descoperit abandonat, persoanele reușind să se disperseze în direcții diferite.
La controlul efectuat asupra acestuia, polițiștii de frontieră au descoperit 75 de butelii din plastic a câte 10 litri fiecare, însumând, per total, 750 litri de lichid transparent cu miros specific de alcool etilic. Întreaga cantitate de alcool a fost ridicată în vederea confiscării, iar autovehiculul, indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor. Totodată, potrivit informațiilor furnizate de către omologii ucraineni, pe teritoriul Ucrainei a fost depistată o camionetă în care se găsea circa o tonă de alcool și reținută o persoană, care se presupune că ar fi implicată în activitatea de contrabandă.
Conform datelor preliminare, ofiţerii de investigaţii speciale şi cei de urmărire penală ai Poliției de Frontieră au identificat câţiva suspecţi, iar cercetările continuă pentru stabilirea și reținerea tuturor persoanelor cu tangență la respectivul caz.