Compania aeriană FLYONE a primit încă 60 de zile pentru a pune în aplicare cerința privind schimbarea controlului asupra companiei. Decizia a fost adoptată de Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) pe 11 septembrie, după expirarea termenului inițial de 90 de zile stabilit în luna iunie. Informația a fost confirmată de Consiliu pentru Ziarul de Gardă.

Potrivit CEIISS, prelungirea termenului a fost decisă „în urma examinării solicitărilor suplimentare” depuse în acest caz. Astfel, termenul total acordat pentru aplicarea clauzei de schimbare a controlului ajunge la 150 de zile.

Consiliul explică și motivele care au stat la baza deciziei inițiale din 22 iunie. Autoritatea susține că atât FLYONE, cât și fondatorii companiei figurează în Ordinul SIS nr. 02/2024, într-o listă privind persoane despre care există informații documentate că ar fi asociate cu Vladimir Plahotniuc.

CEIISS afirmă că, în aceste condiții, fondatorii vizați nu pot desfășura activități investiționale în domenii care țin de securitatea statului. Consiliul mai susține că FLYONE nu ar fi prezentat integral toate documentele solicitate, deși compania ar fi fost notificată în repetate rânduri.

În cazul FLYONE, autoritățile au invocat și faptul că operatorul aerian are acces la infrastructura Aeroportului Internațional Chișinău, considerată infrastructură critică, și prelucrează date ale pasagerilor. Din acest motiv, CEIISS susține că activitatea companiei intră sub incidența mecanismului de examinare a investițiilor în domenii de importanță pentru securitatea statului.

În același timp, CEIISS precizează că nu a dispus suspendarea activității FLYONE și nici retragerea actelor permisive, argumentând că o asemenea măsură ar putea afecta pasagerii și agenții economici care depind de serviciile companiei.

Consiliul respinge acuzațiile acționarilor FLYONE potrivit cărora autoritățile ar încerca să preia forțat compania. CEIISS susține că măsura nu urmărește transferul forțat al proprietății, ci reprezintă aplicarea mecanismului de examinare a investițiilor în sectoarele considerate sensibile pentru securitatea statului.

De cealaltă parte, FLYONE și acționarii săi contestă decizia în instanță. Aceștia au solicitat anularea deciziei CEIISS din 22 iunie și au invocat inclusiv probleme legate de temeiul juridic folosit de autorități. Litigiul este în curs, iar legalitatea deciziei urmează să fie examinată de instanță.

Separat, acționarii FLYONE au anunțat inițierea unei proceduri internaționale împotriva Republicii Moldova, contestând obligația de schimbare a controlului și invocând prejudicii de ordin financiar. Prin noua decizie din 11 septembrie, FLYONE nu este obligată să-și schimbe imediat controlul, ci primește încă două luni pentru a se conforma măsurii stabilite de CEIISS, în timp ce disputa dintre companie și autorități continuă atât în instanțele naționale, cât și pe plan internațional

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE