Moldova este tot mai aproape de Uniunea Europeană. Țara noastră, împreună cu Ucraina și Georgia a primit statut de observator în cadrul Tratatului Comunității Transporturilor. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Andrei Spânu.
Potrivit oficialului, odată cu obținerea acestui statut, țara noastră va fi ajutată în procesul de integrare în UE prin transpunerea legislației naționale, în domeniul transportului, la cea europeană. Astfel, vor fi preluate bunele practici în vederea asigurării compatibilității legislației astfel încât sectorul transportului feroviar, rutier, maritim și căile navigabile interioare, precum și dezvoltarea rețelei de transport să coincidă standardelor europene.
”Cu această ocazie, am avut un mesaj, prin videoconferință, în cadrul reuniunii ministeriale de la Bruxelles, organizată de Comisia Europeană pentru Transporturi. Am mulțumit bunei noastre prietene, Adina Ioana Vălean, Comisar European, pentru suport și deschidere”, menționează vicepremierul.
Menționăm că după începerea războiului din Ucraina, Republica Moldova, Georgia dar și Ucraina au primit statut de candidat la UE.