Poliția capitalei a reţinut doi bănuiţi în cazul taximetristului omorât în comuna Vatra, acum trei luni de zile, comunică Politik.md.
Făptașii s-au dovedit a fi doi tineri cu vârstele de 24 şi respectiv 26 ani, cu antecedente penale şi consumatori de droguri. În cadrul audierilor indivizii şi-au recunoscut vinovăţia, declarând că inteţionau să deposedeze victima de bani, pentru a procura droguri.
Ulterior forţele de ordine au depistat cuţitul într-un lac din capitală, cu care ar fi fost omorât taximetristul.
Pe marginea acestui caz a fost iniţiată o cauză penală pentru omor intenţionat. Indivizii se află în custodia poliţiei şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
Totodată au fost numite un şir de expertize medico-legale şi criminalistice în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor cazului.