Cei mai buni jucători de tenis din 2024, Jannik Sinner și Carlos Alcaraz se vor întâlni în finala China Open
Publicul chinez va avea parte de o finală de gală la China Open, Jannik Sinner și Carlos Alcaraz urmând să se întâlnească miercuri în finala competiției de categorie 500 de la Beijing.
Carlos Alcaraz a avut nevoie de o oră și 26 de minute pentru a-l învinge pe Daniil Medvedev, succesul venind în două seturi: 7-5, 6-3.
Victoria îl ajută pe Alcaraz să se desprindă și mai mult în meciurile directe, scorul fiind acum 6-2 în favoarea campionului en-titre de la Wimbledon.
În celălalt meci al zilei, Jannik Sinner și-a respectat statutul de mare favorit, liderul mondial trecând de unul dintre favoriții gazdelor, Yunchaokete Bu, al 96-lea jucător al lumii.
Partida nu a fost chiar atât de simplă cum s-ar fi putut aștepta mulți dintre iubitorii tenisului, victoria lui Sinner conturându-se după un meci de două ore și șapte minute, scor 6-3, 7-6(3).
Finala din 2024 de la China Open îi va aduce față în față pe cei mai buni jucători ai lumii: Jannik Sinner (liderul ATP) și Carlos Alcaraz (locul 3 mondial).
Va fi al zecelea meci direct, spaniolul originar din Murcia având un avantaj minim, scor 5-4.
Vom avea un duel între jucătorii care au cucerit în acest sezon competițional toate titlurile de Grand Slam: Jannik Sinner la Australian Open și US Open, iar Carlos Alcaraz la Roland Garros și Wimbledon.