Trebuie să sporim gradul de solidaritate socială, ca să avem o politică socială mai bună şi un viitor decent pentru toate păturile sociale. Declaraţia a fost lansată de către prim-ministrul Vlad Filat, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova (CNPM).
Premierul a accentuat că Guvernul, Sindicatele şi Patronatele trebuie să depună eforturi comune în ceea ce priveşte combaterea achitării salariilor în plic şi sporirea contribuţiilor către Fondul social.
La rândul său, preşedintele CNPM, Leonid Cerescu, a solicitat autorităţilor să acorde mai multă atenţie iniţiativelor şi sugestiilor parvenite de la patronate la adoptarea actelor normative, precum şi implicarea  mai activă la formarea Comisiilor tripartite pentru consultări şi negocieri colective la nivel de ramură şi celor raionale.   
De asemenea, în cadrul şedinţei, au fost abordate probleme din domeniul transportului, inclusiv combaterea transportului ilicit de pasageri. O serie de probleme enunţate de reprezentanţii patronatelor au fost preluate spre examinare de Ministerul Finanţelor. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE