Preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, cere ca premierul Vlad Filat să fie cercetat penal.

De asemenea, Constantinov vrea ca şi şeful Fisc să fie subiectul unui dosar penal. Preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei spune că cei doi trebuie să fie traşi la răspundere pentru că şi-ar fi depăşit atribuţiile de serviciu.
"Fiul meu va cere Procuraturii intentarea unui dosar penal pe numele lui Vlad Filat, dar şi a şefului Fisc, Nicolae Vicol. Firma pentru care premierul cere sechestrul conturilor, e a fiului meu. La indicaţia lui Filat, Fiscul a efectuat un control la o firmă de vin. Asta s-a întâmplat la trei luni de la precedenta verificare", a declarat Constantinov.
Dmitri Constantinov a precizat că plângerea va fi depusă astăzi la Procuratura Generală, de avocatul său.
Constantinov: Fiscul a blocat conturile firmei mele şi a fiului meu, pentru a mă intimida. Era campanie electorală în Găgăuzia
Preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, susţine că Fiscul a blocat şi deblocat ilegal conturile companiei care aparţine fiului său, de mai multe ori. Aceste acţiuni au avut loc în perioada alegerilor din Găgăuzia. Potrivit lui, aceste acţiuni au fost comenzi politice, care au avut scopul de a-l intimida.
"Pe 14 septembrie, Fiscul a venit să controleze două firme ale fiului meu. Nici nu au luat în consideraţie că ultimul control a fost efectuat cu doar trei luni în urmă. Legislaţia prevede un singur control pe an, în cazul în care nu este vreo decizie de judecată. Două, trei zile, au luat diferite documente. În luna decembrie, Fiscul ne-a stabilit o amendă de 3. 800.000 de lei şi a blocat conturile, pentru o lună. Am avut mai multe pierderi, deoarece conturile au fost blocate timp de două luni şi nu am avut posibilitatea să lucrăm", a precizat Dmitrii Constantinov.
Oficialul face referire la convorbirea telefonică dintre premierul Vlad Filat şi şeful Fiscului, în care premierul îi cere lui Nicolae Vicol să blocheze conturile firmei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE