Premierul în exercițiu, Vlad Filat, a menționat astăzi, 20 martie, în urma ședinței Executivului, că perchezițiile de astăzi sunt acțiuni, ce fac parte din programul de luptă contra corupției, și că în acest sens și-au unit forțele Procuratura, serviciul intern de securitate al Serviciului Vamal, precum și al Poliției, anunță Politik.md.
„Vreau să vă spun că aceste acțiuni sunt un exmplu cum instituțiile statului, care au în domneiul de activitate acest obiectiv de combatere a corupției, pot colabora. Și în baza acestei cooperări să acționeze de comun acord. pentru a obține rezultat. Asemenea acțiuni și asemenea colaborare vor mai fi, acestea nu vor viza doar Serviciul Vamal. Scopul va fi de a preveni și de a combate fenomenul de corupție”, a menționat Vlad Filat.
Și directorul Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, a salutat aceste acțiuni, precizând că ilegalitățile investigate de Procuratura Anticorupție au început mult înainte de numirea sa în funcție. „Din 2010, de la numirea mea în funcție am inițiat mai multe reforme, inclusiv la controlul vamal. Toate au contribuit la stoparea diferitor scheme frauduloase. Aceste tranzacții frauduloase au fost în 2007, până în februarie 2011. Exact atunci a a fost finalizată implementarea mai multor reforme de Serviciul Vamal. Această schemă a fost stopată atunci, ulterior am acordat toată asistența Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Interne. Noi primii suntem cointeresați de stoparea unor astfel de tranzacții ilegale care prejudiciază bugetul de stat, mai ales când sunt implicați factori de decizie”, a spus Tudor Balițchi.
Amintim, că astăzi un grup de procurori, polițiști și inspector ai serviciului intern de securitate al Serviciului Vamal au descins la Vamă pentru a petrece un șir de percheziții. În urma acțiunilor, patu vameși s-au ales cu dosare, ulterior aceștia fiind suspendați din funcție. Cazul este cercetat privind contrabanda cu produse de tutungerie în proporții deosebit de mari.