Fiind în arest la domiciliu, fostul președinte al țării, Igor Dodon, a venit cu un nou mesaj pe rețelele de socializare.
"Prin deschiderea dosarului penal împotriva mea și prin organizarea show-ului cu reținerea mea, guvernarea a urmărit trei scopuri:
1. Să sustragă atenția cetățenilor de la problemele din țară. Peste două zile, tariful la gazele naturale va fi deja 24 de lei, benzina e 31 de lei litru. Vreau s-o întreb pe Maia Sandu: pe cine va pune la pușcărie la toamnă, când gazul va fi 30 de lei, iar benzina – 40? Iarăși pe mine?
2. Guvernarea vrea să lichideze opoziția, anume de aceea în acest dosar este atras și Partidul Socialiștilor.
3. Foarte tare au sperat că au să mă preseze și eu o să cedez psihologic. În ultimele 10 luni, am primit mai multe mesaje ca să fug din țară. Astăzi, procurorul a spus că voiam să fug. Categoric, nu. Nu aveam și nici nu am de gând să fug nicăieri. Voi lupta până vom învinge. Și noi vom învinge! Sper că cetățenii mă vor susține", a scris Dodon, pe paginile sale de socializare.
La data de 24 mai, Igor Dodon, a fost reținut pentru 72 de ore. Joi, 26 mai, el a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Procurorii spun că vor ataca decizia, deoarece există riscul ca Igor Dodon să fugă din țară.
Fostul președinte este bănuit de corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală.


