Procurori de caz au menționat că vor ataca decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, în instanța superioară. Procurorii spun că există riscul ca Igor Dodon să fugă din țară, aflat în arest la domiciliu.

Procurorii vor depune recurs după ce instanța a decis ca Igor Dodon să fie plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Aceștia nu exclus că el ar putea fugi din țară sau ar putea distruge probe.

Referitor la învinuirea privind trădarea de Patria, aceștia au precizat că fostul președinte, prin acțiunile sale, a atentat la anumite aspecte vitale ale Republicii Moldova. Dacă vina îi va fi demonstrată, politicianul riscă până la 20 de ani de pușcărie.

Referitor la filmarea în care Vlad Plahotniuc îi transmite un pachet negru cu calendar, ofițerii susțin că există marturii precum că în interior erau bani. Totodată, referindu-se la acuzațiile precum că ar fi dosar politic, responsabilii au punctat că nu le pot comenta, însă socialistul poate depune plângeri corespunzătoare.

Amintim că, potrivit procurorilor, Dodon se pregătea să plece peste hotare pe 26 mai, la ora 9 dimineața. O declarație în acest sens a fost făcută de șeful grupului de procurori, care investighează cazul lui Igor Dodon, Petru Iarmaliuc.

„La perchezițiile făcute la domiciliu și în automobile au găsite probe care confirmă că el urma să plece peste hotarele Republicii Moldova, astăzi, la ora 9:00. A fost găsită valută străină în sume mari care indicau caracterul intenționat de a părăsi teritoriul Republicii Moldova. Ținând cont de complexitatea cazului și că dumnealui este vizat și în altă anchetă penală efectuată de Procuratura Generală, având în vedere riscurile care se deja se produseseră cu un complice de-al său, s-a recurs la reținere și deja astăzi la înaintarea mandatului de arestare preventivă”, a menționat  Iarmaliuc.

Fostul președinte și lider al PSRM Igor Dodon a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la cererea procurorilor anticorupție.

Igor Dodon este acuzat de corupție, de faptul că ar fi acceptat ca partidul să fie finanțat de o organizație criminală, de trădare de patrie și de îmbogățire ilicită.

Dodon fusese reținut preventiv pentru 72 de ore marți, 24 mai, împreună cu cumnatul său Petru Merineanu, care a primit însă 30 de zile de arest în izolator, la Penitenciarul nr.13.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE