Sunt personalităţi marcante, politicieni care contribuie la schimbarea societăţii, însă, cu toate acestea nu au scăpat de ironia caricaturiştilor. Caricaturile sunt un mod de exprimare care amestecă ironia cu exagerarea acelor trăsături care, în fapt, definesc persoana pe care o reprezintă.
Ironice sau simpatice caricaturile au făcut mereu carieră, iar oamenii celebri, indiferent dacă este vorba despre politicieni sau artişti au fost mereu gustate de marele public.
Site-ul Visboo a publicat câteva serii de caricaturi, unele dintre ele cu totul excepţionale. Cele de mai jos, nu mai au nevoie de foarte multe comentarii.
Winston Churchill - prim ministru al Regatului Unit in Al Doilea Razboi Mondial, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1953.
Dalai Lama - liderul spiritual tibetan
Mahmud Ahmadinejad - al VI-lea preşedinte al Iranului
Vladimir Putin, fost preşedinte al Rusiei, actual premier
Barack Obama - primul preşedinte de culoare din istoria Statelor Unite ale Americii
Michelle Obama – prima doamnă de culoare în Statele Unite ale Americii

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE