Era emancipării femeilor demult a îmbrăcat o metamorfoză necunoscută. Oamenii de știință eclipsează în fața umanității plutocratice pentru a dezglega misterul fără precedent. Cutia Pandorei devine o sabie de temut. Doar blogherii sunt cei care prin stoluri de cuvinte încetul cu încetul pornesc spre descoperirea unui secret acoperit de un întuneric tantalic. Fac statistică. O născocesc, alții o pictează. Iar unii prin adânci și durute săpături o nasc. 
1. Femei născătoare: femei nenăscute
2. Femei muncitoare: femei odihnite
3. Femei de birou: femei de pat
4. Femei de partid: femei de călcat cravate
5. Femei Business Woman: femei de buzunar
6. Femei cu soț: femei fără plopi care fac doar puf.
Șirul de comparații nu mai are sfârșit. Scopul e unul: ce este femeia? Dumincă, Andrei Gheorghe, a resuscitat la un post de televiziune două femei care din abundență se înecau în fotolii cu argumente pro și contra pentru a sta sau nu o viață întreagă lângă aragazul de acasă. Ba s-a găsit și ceva public care le-a bătut din palme. Iar la final, un film puternic a deturnat-o pe femeia de succes prin argumente de ale lelei Ioana și a lui Moș Ion, care le-a șters mucii tuturor prin faptul că femeile sunt date pentru a linge picioarele bărbaților și a mânca aluatul necopt de plăcinte. Au râs cu poftă românii (Andrei Gheorghe este actor român) și s-au lamentat cu ideia că în Moldova mai este de lucru.
Tot în statistică se aruncă și parlamentarii. Păcat că Președintele ţării (interimar) n-a adoptat ultima lege prin care se dorea ca listele partidelor să fie înfrumusețate cu 30 % femei. Nu știu cui aparținea ideea, dar n-aș fi putut să-i spun că era un confecționar de vise. Câte femei se vedeau pe cap de listă a partidelor. Din toți cei 1 milion de moldoveni care au plecat, au mai rămas femei, (nu doar Maia Laguta) care ar putea cere de la Guvern, Parlament, Procuratură... și Dumnezeu, zeci de alte drepturi.
Cel mai des femeile merg cu viața la doctor. Iar doctorii nu au alte recete decât să le spună statistică de felul că 90% din toate femeile fac sex dimineața între crăpatul zorilor și scîrțîitul primei uși și doar 10% rămân să fie devorate din plăcere seara la focul lumânării cu declarații de sirop de zahăr peste orele nopții.
La oraș femeile vor bani, la sate vor mâncare. Femeile cu soț sunt cel mai des nefericite, pe când cele fără soț sunt împlinite. Femeile care nu folosesc ruj sunt cele mai protejate (că nu-l lasă pe cămăşi străine), decât cele care-l folosesc și care se fac mai vinovate.
Într-o zi feciorul meu mă întreba ce ar fi matematica statistică. Avea sărmanul examen în iarnă și am alergat cu limba pe spate să caut în profesor. Nu am găsit. L-am trimis să se descurce singur, dar a venit cu excelență. Nu știu ce l-a inspirat: teoria sau practica.
Dumnezeu n-a fost fals când a pus în mâna bărbatului dalta. Creatura confecționată de el mai sapă statistici. Oare e adevărat ce scriu blogherii?

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE