Federația Rusă este interesată în extinderea cooperării pe multiple planuri cu R. Moldova. O declaraţie în acest sens a fost făcută astăzi, 7 septembrie, de către Farit Muhametşin, ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în R. Moldova în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. De asemenea Muhametşin a a pledat pentru intensificarea colaborării pe dimensiunea interparlamentară și a grupurilor de prietenie, existente în Legislativele ambelor țări.
În acest context, Marian Lupu a pledat pentru reluarea activității Comisiei interparlamentare moldo-ruse şi a menționat necesitatea impulsionării acestor relații, după o perioadă de acalmie survenită pe perioada crizei constituționale în țara noastră.
De asemenea, șeful Legislativului a solicitat concursul Ambasadorului Farit Muhametşin referitor la includerea Republicii Moldova în Fondul de colaborare umanitară în cadrul CSI și a specificat că, grație acestui Fond, a fost posibilă desfășurarea unor acțiuni culturale de amploare, cum ar fi festivalul ”Mărțișor”.