Cetățenii Republicii Moldova vor putea călători fără vize în Republica Ecuador. Deși Acordul a fost semnat între cele două Guverne în data 30 octombrie 2012, el a intrat în vigoare abia în acest an.
Documentul presupune că cetăţenii ambelor state sunt scutiţi de obligativitatea de a deţine viză pentru a intra, ieşi, tranzita şi rămâne pe teritoriul celuilalt stat, pentru o perioadă de până la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrări.
În același timp, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene atenţionează că scutirea de viză de scurtă şedere nu acordă cetăţenilor unui stat dreptul de a se angaja în câmpul muncii pe teritoriul celuilalt stat. Cerinţele necesare pentru vizele de lucru, studii, cercetare, educaţie, reîntregirea familiei şi de şedere pe termen lung sunt reglementate de prevederile legislaţiei naţionale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE