În această perioadă se atestă cel mai înalt nivel al poluării aerului atmosferic, iar cazurile de ardere a deşeurilor în aer liber înrăutăţeşte semnificativ situaţia ecologică a Republicii Moldova, avertizează experţii din domeniul protecţiei mediului ambiant. Numai în perioada 1-10 martie curent, în mun. Chişinău au fost înregistrate 13 cazuri de depăşiri ale normelor sanitare de dioxid de azot, fapt care, conform aceleiaşi surse - creşte semnificativ riscul îmbolnăvirii de cancer, comunică Politik.md.
Potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în ultima perioadă s-au atestat nenumărate cazuri de ardere a crengilor, deşeurilor solide şi menajere în zonele urbane, rurale pe teritoriile întreprinderilor şi a organizaţiilor. Arederea la scară largă are loc şi în zonele rurale pe spaţii întinse cu livezi, grădini şi mirişti. Astfel, în unele localităţi nivelul poluării aerului atmosferic ajungând la cote critice.
Concentraţia noxelor emise în acest proces este foarte mare. O tonă de resturi de plante arse elimină aproximativ 30 kg de monoxid de carbon, iar în rezultatul acestui proces au de suferit mai ales persoanele în vârstă, copiii cu un sistem imunitar sensibil şi chiar embrionii din organismul mamei.
Pentru prevenirea creşterii concentraţiei periculoase a poluanţilor în aer, experţii din domeniul protejării mediului avertizează despre inadmisibilitatea arderii miriştilor, resturilor vegetale şi a deşeurilor. Aceasta este cea mai bună protecţie a populaţiei în condiţiile de influenţă negativă a mediului ambiant.