Deputații, miniștrii, viceminiștrii și membrii Consiliului Republican au fost excluși în mod ilegal din rândul membrilor de partid. Aceasta este decizia Ministerului Justiției, publicată astăzi, 3 mai, printr-un comunicat de presă, anunță Politik.md.
Potrivit comunicatului, acțiunile nestatutare de excludere din funcțiile deținute în organele de conducere cât și din rândul membrilor de partid a unui grup de miniștri, viceminiștri, membri ai Consiliului Republican,  a avut loc cu grave încălcări ale legislației.
„S-a stabilit încălcarea prevederilor statutare și se precizează următoarele: „Congresul are compentență exclusivă de a alege și exclude vicepreședinții, secretarul general al partidului și membrii Consiliului Republican”. În acest mod, prin acțiunile de excluderea masivă din PL a unui grup de membri ai Consiliului Republican s-au încălcat grav prevederile staturare ale legislației în vigoare prin deciziile Consiliului din 13.04.2013”, se arată în decizie.
În acest sens, Consiliul de Refomare al PL susține că în scopul restabilirii depline a drepturilor și libertății lezate, se va adresa în instanța de judecată competentă. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE