Eugen Osmochescu afirmă că Republica Moldova are nevoie de forță de muncă suplimentară pentru a crește productivitatea economică, însă autoritățile vor gestiona strict procesul de imigrare a muncitorilor străini.
Ministrul a explicat că cifra de 300.000 de persoane, vehiculată anterior în spațiul public, se referă la necesarul teoretic pentru atingerea unui nivel minim de productivitate comparabil cu cel din Uniunea Europeană.
„Când am spus că avem nevoie de 300.000 de oameni, era vorba despre atingerea minimului productivității din Uniunea Europeană, care ne-ar permite o creștere de 50%”, a declarat Eugen Osmochescu.
Potrivit oficialului, legislația actuală permite deja aducerea forței de muncă din alte state, în baza unor acorduri și reglementări naționale și internaționale.
Ministrul a precizat că autoritățile iau în calcul toate riscurile legate de securitate, integrare socială și protejarea valorilor naționale.
„Privim problemele din perspectivă socială, religioasă, culturală și așa mai departe, pentru protecția cetățenilor Republicii Moldova și a valorilor pe care le avem”, a spus Osmochescu.
Datele prezentate de ministru arată că, în 2026, în Republica Moldova au fost eliberate puțin peste 2.000 de permise de muncă pentru cetățeni străini, majoritatea pentru locuri de muncă din Chișinău și alte centre urbane mari.
Cele mai afectate de lipsa angajaților sunt agricultura, construcțiile și infrastructura, domenii unde există deficit inclusiv de muncitori necalificați.
Oficialul a făcut diferența între migrația de muncă reglementată și fluxurile de refugiați, subliniind că sunt „lucruri complet diferite”.
„Nu confundăm migrația de muncă reglementată cu afluxul de refugiați din motive de securitate”, a declarat ministrul Economiei.
Potrivit lui Eugen Osmochescu, muncitorii străini vor putea activa în Republica Moldova în baza unor permise temporare de muncă, iar autoritățile și Inspectoratul Muncii vor avea responsabilitatea de a monitoriza respectarea regulilor.


