Conducerea Energocom anunță măsuri de reducere a cheltuielilor, în contextul apelurilor autorităților pentru economii în instituțiile și companiile de stat. Compania va renunța la o parte din plățile salariale și va amâna unele investiții planificate pentru dezvoltarea sistemelor informaționale.
Potrivit Energocom, măsurile vor genera până la sfârșitul anului 2026 economii de aproximativ 17,5 milioane de lei. Circa 10 milioane de lei vor fi economisite prin reducerea cheltuielilor salariale, iar alte 7,5 milioane de lei prin optimizarea investițiilor în domeniul IT.
Compania susține că decizia vine și în contextul discuțiilor publice privind nivelul remunerațiilor conducerii Energocom, precum și al apelului premierului Vasile Tofan către instituțiile și agențiile statului de a-și reduce costurile.
În același timp, Energocom afirmă că a întreprins și anterior măsuri de eficientizare. În prezent, aproximativ 200 de angajați sunt implicați în activitatea de furnizare a gazelor naturale, față de peste 260 de persoane câte avea compania care deținea anterior obligația de serviciu public de furnizare a gazelor.
Totodată, în cadrul Energocom Furnizare a fost instituit un moratoriu temporar privind angajările.
„Înțelegem îngrijorările oamenilor în fața sezonului rece și importanța economisirii și a corectitudinii sociale”, transmite compania.
Energocom precizează însă că măsurile de reducere a cheltuielilor nu vor soluționa de unele singure problema costurilor din sectorul energetic, dar le prezintă drept o contribuție la efortul general de economisire.
„Aceste măsuri reprezintă un gest de solidaritate cu cetățenii și un angajament de a contribui la efortul comun de economisire”, susține conducerea companiei.


