Colectarea banilor de la părinți și elevi pentru prestarea diferitor servicii educaționale este interzisă categoric. Această nouă regulă a fost impusă de către Directorul General al Direcției Educație, Tineret și Sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, care a semnat un ordin în acest sens, anunță Politik.md.
Potrivit noului ordin, în luna septembrie, managerii școlari se vor întâlni cu reprezentanții Procuraturii și ai CNA. De asemenea, se interzice categoric implicarea cadrelor didactice și a elevilor în colectarea cotizațiilor de membru al Asociațiilor Obștești ale părinților și alte colectări de bani.
Se obligă asigurarea transparenței utilizării resurselor financiare acumulate pentru dotarea bazei tehnico-materiale a instituției, iar informația privind utilizarea resurselor financiare să fie publicate pe site-urile instituțiilor.
Ordinul a fost semnat pe 29 august curent în temeiul prevederilor planului de integritate pentru anii 2012-2014 al Ministerului Educației al R. Moldova.