După cinci ani

Bilanțul celor cinci ani scurși de la acele evenimente este, însă, unul negativ. Justiția din Republica Moldova nu a oferit răspunsuri clare cu privire la elucidarea evenimentelor respective, o dovadă (pe lângă faptul că nu s-au pronunțat sentințe la adresa vinovaților pentru abuzurile și reprimările din acele zile) fiind și pierderea tuturor proceselor cu această speță care au ajuns la CEDO. Incapacitatea societății moldovenești de a urmări cu consecvență atingerea idealurilor exprimate în aprilie 2009, când a avut loc o adevărată revoluție care a declanșat veritabila democratizare a țării, a devenit cronică. Societatea moldovenească se desprinde cu greu de totalitarism, iar perioada de tranziție spre statul de drept pare a fi una foarte îndelungată. O situație asemănătoare a cunoscut și România în anii ’90, când viața politică a țării a fost grevată de lipsa unor răspunsuri convingătoare și, mai ales, de lipsa găsirii adevăraților vinovați în legătură cu dosarele Revoluției din decembrie 1989, precum și a mineriadelor din 1990, 1991 și 1999.

Clasa politică moldovenească ne oferă o mostră a discursului „cu două fețe”: majoritatea politicienilor (îndeosebi cei din Alianța pentru Integrare Europeană, acum Coaliția pentru Guvernare Pro-Europeană, aflată la conducerea țării din septembrie 2009) proclamă idealul proeuropean, dorința integrării țării în structurile economice și de securitate europene/atlantice, dar, în realitate, în cele mai multe situații aceiași politicieni se dovedesc lipsiți de voință, nu manifestă curaj, nu stăpânesc “arta compromisului“, nu reușesc să ajungă la un consens național etc. Este, de aceea, foarte posibil ca această incapacitate decizională, funcțională, dar și morală, să fie sancționată, prin vot, la alegerile parlamentare din toamna acestui an. Oricum, marii câștigători ai acestor stări de lucruri sunt comuniștii, care sunt pe primul loc în orice sondaj de opinie referitor la intenția de vot a cetățenilor moldoveni, deși tocmai Partidul Comuniștilor – formațiune politică retrogradă, anacronică, generatoare de abuzuri și regres social – se afla la guvernare în aprilie 2009, fiind direct responsabil de atrocitățile comise atunci, soldate cu pierderea a trei vieți.

Problemele existente în societatea moldovenească nu mai pot fi lăsate fără soluții viabile, nu se mai poate amâna rezolvarea lor sine die, mai ales în noul context politico-militar ivit după anexarea abuzivă a Crimeii de către Rusia. O eventuală și, desigur, nedorită “aderarare“ a Transnistriei la Federația Rusă nu ar reprezenta decât o încercare de destabilizare a guvernului de la Chișinău de către Moscova. Pe de altă parte, pierderile economice ale Republicii Moldova ca urmare a blocajului total instituit de către Rusia asupra importurilor de vin și fructe din țara aflată între Prut și Nistru au ajuns la aproape 20 de milioane de dolari. De asemenea, conform relatărilor ziarului “Timpul“ din 21 martie a.c. dezinformarea populației moldovene, mai ales cea din mediul rural, a luat dimensiuni inimaginabile: semnarea Acordului de asociere și a celui de liber schimb cu Uniunea Europenă este considerată ca suprimatoare a majorității locurilor de muncă din țară, instituind o “sărăcie lucie”, iar eventuala aderare la entitatea europeană se va realiza prin impunerea renunțării la credința strămoșească ortodoxă, astfel moldovenii fiind nevoiți să treacă la catolicism!