Vicepremierul Andrei Spânu a avut o discuție la telefon, cu Alexei Miller, directorul general Gazprom, referitor la situația livrărilor de gaze pentru perioada următoare. Spînu spune că a discutat despre realizarea auditului datoriei, despre capacitatea de plată a MoldovaGaz a prețului ridicat pentru gaz și despre perspectivele livrării de gaze pentru iarna care vine.

„ Gazprom a confirmat volumele de gaz pentru luna septembrie și a extins termenul de realizare a auditului până la data de 1 octombrie. În acest sens, am informat că realizarea auditului până la 1 octombrie nu este posibilă și am reiterat necesitatea de a extinde termenul până la data de 31 martie 2023. Vom continua discuțiile și în perioada următoare”, a menționat Andrei Spînu.

Recent, Președintele Maia Sandu a declarat la Vocea Basarabiei că Gazprom și Moldovagaz au angajat în paralel o altă companie pentru efectuarea auditului la compania fiică.

MoldovaGaz a achitat marți, 30 august, cu o întârziere de 10 zile, plata în avans pentru luna august în volum de peste 16 de milioane de dolari.

Referitor la livrările de energie electrică pentru luna septembrie, Andrei Spînu spune că ele se vor efectua în continuare din trei surse și că tariful va rămâne neschimbat. Prețul mediu ponderat pentru luna august este de 66,23 USD/MWh.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE