Veronica Dragalin, insistă în continuare ca Procuratura Anticorupție (PA), instituție pe care o conduce, și Centrul Național Anticorupție (CNA), să fie comasate, iar în locul lor să fie creată Direcția Națională Anticorupție – o structură similară DNA-ului românesc.

„Soluția cea mai bună ar fi să folosim modelul DNA din România. Acolo, procurorii care activează în DNA, nu sînt pe funcție în DNA, sînt pe funcții în alte Procuraturi și prin concurs, în care participă procurorul șef al DNA-ului, sînt selectați să fie detașați pe o perioadă de timp la DNA. (…) Am vorbit pe această temă cu Sergiu Litvinenco, ca ministru al Justiției. El era deschis să avem astfel de discuții, dar legislativ nu a venit nimeni cu o așa inițiativă. Pentru mine asta este cea mai rapidă, simplă, echitabilă și corectă soluție”, a precizat Dragalin, notează realitaea.md.

În luna august 2023, într-o conferință de presă organizată cu ocazia împlinirii unui an de activitate, Veronica Dragalin a reiterat același mesaj. Aceasta a spus că reorganizarea instituției, după modelul DNA din România, va permite procurorilor să investigheze mai ușor faptele de corupție.

Ulterior Parlamentul a modificat legea și a prescris clar care sunt competențele PA, și CNA în combaterea corupției. Anterior, deputatul PAS, Olesea Stamate, a explicat de ce nu este posibilă fuzionarea PA și a CNA

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE