Ministrul a precizat că strategia Rusiei este de a şantaja România prin intermediul unor state terţe, precum Republica Moldova, unde Moscova tergiversează reglementarea conflictului din Transnistria. Astfel, Rusia îşi asigură pe mai departe prezenţa militară în stânga Nistrului, pe teritoriul moldovean, în flancul estic al NATO, scrie Cotidianul.
Vorbind despre o eventuala renunţare la neutralitate, Marinuţă a apreciat că protecţia oferită de scutul antirachetă se va extinde şi asupra Republicii Moldova şi va demonstra astfel beneficiile apartenenţei la o alianţă militară, în contrast cu marile cheltuieli pe care le presupune asigurarea securităţii în condiţii de neutralitate.
Pe de altă parte, Vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Victor Osipov, a declarat, luni, 15 februarie, că Republica Moldova este o ţară neutră, statut ce exclude prezenţa militară străină sau amplasarea de rachete.
Acesta a precizat că şi teritoriul Transnistriei va rămâne neutru deoarece este parte integrantă a teritoriului R. Moldova.
Osipov, a făcut aceste declaraţii după ce liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, şi-a arătat disponibilitatea de a amplasa rachete Iskander în stânga Nistrului.