Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, a menționat, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că în cadrul ministerului se pregătește o nouă politică în sensul combaterii corupției în rândurile angajaților, anunță Politik.md.
Potrivit ministrului, vor fi schimbate anumite proceduri interne, iar toate cazurile de corupție vor fi făcute publice.
„Noi, la MAI, vom adopta o nouă politică prin care vom face publice absolut toate materialele legate de aceste cazuri, în aşa fel încât societatea să vadă că elementele corupte au fost eliminate din sistem şi iată cum ele au fost repuse în funcţie, de asemenea, de alţi colegi din sistemul de justiţie. În aşa fel vom avea o transparenţă mai mare a acestui proces. Noi zilnic avem operaţiuni care se referă la actele de corupţie, zilnic avem operaţiuni care se referă la abaterile disciplinare”, a declarat Dorin Recean.
Referitor la situațiile când anumiți polițiști, eliberați din funcții pe motiv de corupție, sunt din nou puși în funcție de anumiți judecători, șeful Ministerului de Interne susține că aceste decizii se execută, dar că pentru viitor se pregătesc careva acțiuni în acest sens.
„Ceea ce va face poliţia în următoarele săptămâni, pentru că acum este în elaborare acest document, va face publice dosarele care au fost prezentate în judecată şi decizia judecătorului. Atunci publicul, evident, prin intermediul presei, va face concluziile: dacă deciziile au fost corecte sau deciziile au fost incorecte. Ceea ce este clar la acest moment e că noi nu avem acelaşi punct de vedere ca şi instanţa, pe mai multe dosare în ceea ce priveşte sentinţa sau lipsa de sentinţă în mai multe dosare”, afirmă Dorin Recean.