Edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, a menţionat astăzi, 8 decembrie, în urma şedinţei primăriei, că printre subiectele prioritare discutate de către reprezentanţii celor trei partide pro europene este şi alegerea preşedintelui ţării, dar şi structura administraţiei centrale, anunţă Politik.md.
Chirtoacă, fiind şi unul ditre cei trei negociatori ai PL, a mai spus că în prezent, experţii partidelor elaborează un proiect de Acord, care să asigure funcţionarea viitoarei Coaliţii, priorităţile legislative, precum şi implementarea Acordului de Asociere cu UE.
Cu referire la structura administraţiei centrale, adică Guvernul şi Parlamentul, primarul a menţionat că deocamdată se discută dacă se va păstra structura care a fost sau se va veni cu unele modificări. „Este vorba despre Comisiile parlamentare, ministere, Agenţii şi alte”, a precizat Dorin Chirtoacă.
Fiind întrebat din ce cauză negocierile sunt făcute în lipsa presei, primarul a specificat că e nevoie de răbdare şi că toate informaţiile vor fi oferite prin intermediul comunicatelor de presă.
Menţionăm, că din partea Partidului Liberal Democrat, la negocieri participă vicepreședinții formațiunii Valeriu Streleț, Liliana Palihovici și Iurie Țap. Partidul Democrat este reprezentat de Andrian Candu, Sergiu Sârbu și Pavel Filip, iar Partidul Liberal – de Dorin Chirtoacă, Valeriu Munteanu și Corina Fusu.