Șase persoane au fost reținute la frontieră cu acte false. Este vorba despre doi cătățeni români și patru moldoveni.
Potrivit Poliției de Frontieră, primul caz a fost înregistrat la punctul de trecere Palanca.
Un bărbat din Republica Moldova a fost reținut la volanul unei mașini, înregistrată în Germania. Șoferul a prezentat polițiștilor Cartea Verde, care s-a dovedit a fi falsă. Documentul a fost ridicat și transmis spre expertiză.
Un alt moldovean de 52 de ani, din Nisporeni a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile engleze, falsificat.
Ca și în primul caz, documentul a fost ridicat și dat spre expertizare, iar pe marginea ambelor cazuri s-au întocmit procese verbale.
În aceeași perioadă, șoferul unui microbuz de pe linia Chișinău-Sankt Petersburg, nu a putut prezenta toate documentele care i-ar fi permis transportul pasagerilor pe rute internaționale.
Bărbatul, locuitor din orașul Căușeni, va fi sancţionat cu amendă de la 50 la 100 unități convenționale.
De asemenea, un cetățean român a încercat să ducă de nas polițiștii de frontieră de la punctul de trecere Sculeni, prezentând o procură cu date expirate și false pentru mașina pe care o conducea.
Oamenii legii au stabilit că documentul avea termenul de valabilitate era corectat, iar ștampila și semnătura erau printate color.
Bărbatului nu i-a fost permisă intrarea în Republica Moldova, iar autoturismul a fost indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere până la finalizarea cercetărilor.
Un alt bărbat din România a fost reținut aseară, la punctul de trecere Cahul. Poliiștii de frontieră au constatat că acesta avea acte false de însoțire pentru automobilul pe care îl conducea.
Proprietarul a declarat că a cumpărat autoturismul de la o piață din România, cu ajutorul unui site de vânzări.
Pe acest caz a fost întocmit act de constatare, iar autoturismul a fost indisponibilizat la Sectorul Poliției de Frontieră Cahul pentru stabilirea tutror circumstantelor.
Un caz similar a avut loc și la punctul de trecere Otaci. Un moldovean a prezentat pentru verificare Cartea Verde falsă.
Cazurile sunt cercetate de organele abilitate.