Liderul socialiștilor, Igor Dodon, vine cu noi acuzații față de cei de la guvernare pe motivul furturilor de miliarde de la băncile din țară, dar și pentru politicile de guvernare, pe care socialiștii le consideră „unele antisociale”, anunță Politik.md.
Astfel, liderul PSRM îi acuză direct pe șeful PLDM, Vlad Filat, vicepreședintele PD, Vlad Plahotniuc, și șeful PCRM, Vladimir Voronin, de aducerea la faliment a fermierilor și agenților economici. Asta din cauza politicii bugtar-fiscale și din cauza crizei din Fondul de subvenționare a Agriculturii și a Bugetului țării, per general.
„Fermierii nu au bani pentru a începe noul an agricol, iar agenții economici au dat faliment și au plecat din R Moldova. De asemenea, acuzăm guvernarea de închiderea școlilor, spitalelor și creșterea prețurilor și tarifelor.
Altă acuzație ține de monopolizarea televiziunilor și surselor media, persecutarea opoziției și deschiderea dosarelor penale”, a declarat Igor Dodon, în cadrul unei conferințe de presă.
Mai mult, socialistul vine și cu o avertizare față de conducerea țării. Acesta susține că dacă nu va fi făcut public raportul companiei Kroll, Dodon o va găsi și o va publica el personal.
„Un mesaj pentru oligarhi: dacă nu-l publicați voi, îl găsesc eu și îl public. Ce ascundeți voi acolo? Credeți că după Paști lumea a uitat de toate acele lucruri? Nu a uitat nimeni nimic. Publicați toate materialele și raportul Kroll, că meritați pușcărie”, i-a atenționat Dodon.
Deși a făcut referință la campania electorală, care va demara peste o săptămână, liderul PSRM s-a justificat, negând că aceste declarații ar avea vreo legătură cu apropiatele electorale.
Anterior, premierul Chiril Gaburici a spus că raportul companiei Kroll va putea fi publicat, doar cu permisiunea organelor de anchetă. Și asta pentru că informațiile publicate ar putea dăuna mersul anchetei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE