Liderul Partidului Socialiștilor din Moldova, Igor Dodon, a menționat, în timpul pauzei din ședința plenară a Parlamentului, astăzi, 4 octombrie, că Victor Șelin și membrii formațiunii sale se consideră marginali și extremiști, care „nu pot discuta cu oamenii normali”.

„Nu știu de ce, dar este problema dânsului. Noi suntem deschiși să colaborăm cu cei care sunt pentru dezvoltarea Republicii Moldova, cu cei care nu aruncă pietre și ouă în jurnaliști. Cu aceștia suntem deschiși și ei sunt bineveniți”, a subliniat Igor Dodon.
Referindu-se la întrevederea de ieri seara a reprezentanților forțelor de stânga, liderul PSRM susține că nu a fost personal, ci a delegat o persoană din executivul partidului.
„Inițiativa acestei întruniri a venit din partea unui partid extraparlamentar, pentru a avea o întrevedere pe marginea situației politice din Moldova. La această etapă categoric nu se pune în discuții crearea blocurilor electorale, noi considerăm că acest lucru este prematur. Însă considerăm că partidele de stânga trebuie să aibă un dialog, indiferent de opinia unor partide față de altele”, a mai spus Dodon.
Socialitul mai afirmă că de pe urma neînțlegerilor dintre partidele de stânga beneficiază forțele de dreapta, și anume AIE, de aceea el susține că partidele de stânga trebuie să-și unească forțele.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE