Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova începe luni, 12 mai. Pentru colectarea datelor, vor fi implicați peste 11 mii de recenzori anunță Politik.md.
Pentru ca oamenii să aibă încredere în recenzori, aceștia vor avea cu sine următoarele obiecte: legitimația care îi va confirma statul de recensor, geantă, jachetă cu logoul recensământului, și chestionarele de Recensământ.
În acest an fiecare cetățean, împreună cu recenzorul vor completa 4 chestionare. Este vorba despre chestionarul locuință, persoană, spațiu colectiv de locuit și chestionar pentru persoana cu şedere temporară pe durată de până la 12 luni.
În continuare puteți vizualiza ce întrebări conțin chestionarele:
- 1CL - chestionar Clădire, Locuință
- 2P - chestionar Persoană
- 3SCL - chestionar Spațiu colectiv de locuit
- 4S - chestionar pentru persoană cu ședere temporară de pînă la 12 luni
Rencensământul populaţiei şi al locuinţelor se va desfășura până pe 25 mai. Acesta este organizat o dată în zece ani, scopul fiind colectarea şi formarea resurselor informaţionale oportune şi veridice privind numărul populaţiei, distribuţia teritorială, componenţa sa după sex, vârstă, nivel de instruire, apartenenţa etnică şi limbă, statutul ocupaţional, starea civilă, fondul de locuinţe, condiţiile de trai şi multiple alte caracteristici socio-demografice.