Reprezentanții platformei Demnitate și Adevăr au purtat astăzi discuții fierbinți cu primul ministru, Valeriu Streleț, anunță Politik.md. Protestatarii i-au înaintat mesajul cu solicitările de demisie a directorului CNA, precum și demisia întregului Corp Executiv.
La rândul său, premierul a spus că refuză să-și dea demisia, deși recunoaște că nu este încântat de funcția în care se află. „Îmi exprim regretul că cetățenii sunt nevoiți să protesteze, conștientizând că problemele s-au acumulat pe parcursul mai multor ani. Azi sunt 6 săptămâni de la investirea noului Guvern, care a realizat maxim posibil pentru soluționarea problemelor din mai multe domenii.
Suntem gata să discutăm constructiv revendicările agricultorilor, pensionarilor și celorlalți cetățeni. Totodată calificăm drept periculos mesajul privind stoparea finanțării de către partenerii externi, ceea ce va duce la o nouă criză economică.
Considerăm că demisia Guvernului, care a fost învestit, ar putea avea loc doar în cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament. Nu vom demisiona din următoarele considerente: prea complicate ar deveni problemele dacă ar demisiona Executivul. Ar însemna un act de trădare pentru cei care și-au reconfirmat votul pentru noi și prea multe forțe ostile așteaptă preluarea puterii”, a declarat Valeriu Streleț.
În context, reprezentantul platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a apostrofat Guvernul pentru faptul că nu a demis directorul CNA, Viorel Chetraru, pentru faptul că a recunoscut despre cunoașterea situației de la BEM, fără a întreprinde acțiuni concrete în acest sens.
„Care este soarta dosarelor intentate pe acest caz?  Vreau să vă întreb și despre ancheta privind spălarea celor 20 mlrd de dolari, prin intermediul băncilor din R. Moldova. La ce etapă se află cazul, cum se investighează? Este o rușine pentru noi ca țară, pentru că am permis asemenea lucruri pentru mafia rusească. Și care este soarta judecătorilor, care se fac vinovați de acest lucru? Știți că mulți dintre ei au fost avansați în calitate de președinți de instanțe, inclusiv cei care au făcut justitțe pe 7 aprilie, sunt avansati in functii. Ne-au făcut țara de rușine, am devenit o spălătorie a mafiei rusești”, a spus indignat Andrei Năstase.
În acest sens, premierul, însoțit de un grup de vicepremieri și consilieri, au dat asigurări că vor dispune de anchetă minuțioasă asupra acestor cazuri și că vor propune legi mai dure pentru sistemul judecătoresc. De asemenea, Streleț a precizat că pe cazul spălării de bani din Federația Rusă se acumulează materiale, pentru a fi intentat procesul penal. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE