Agenţii economici care prestează o anumită activitate sânt obligaţi prin lege să prezinte organului fiscal anumite rapoarte. Până în anul 2011, fiecare contribuabil depunea aceste dări de seamă pe suport de hârtie. Începând însă cu data 1 ianuarie 2012, această modalitate de prezentare a fost substituită cu serviciul „Declaraţie electronică”. Iniţial, pentru agenţii economici plătitori de T.V.A. din municipiul Chişinău, Bălţi şi Comrat (în număr de 15 000), iar cu începere de la 1 ianuarie 2013 şi pentru cei din republică (în număr de 10 000).
În art.187, alin. (21), lit. b), din Codul Fiscal este stipulat că începând cu data de 1 ianuarie 2013, agenţii economici plătitori de T.V.A. din republică (în număr de cca 10 000) vor prezenta rapoartele fiscale prin intermediul serviciului „Declaraţie electronică”. Această acţiune vine ca urmare a conectării gratuite, în anul 2011, a celor 15 000 de subiecţi ai impunerii cu T.V.A. din municipiul Chişinău, Bălţi şi Comrat, care din 1 ianuarie 2012 prezintă rapoartele fiscale utilizând modalitatea enunţată.
Conectarea acestor 10 000 de agenţi economici se încadrează în executarea „Planului de acţiuni a Guvernului pentru anii 2012-2015” (aprobat prin Hotărîrea nr. 289 din 07 mai, 2012), care prevede implementarea generalizată a sistemului de declarare fiscală prin utilizarea tehnologiilor informaţionale (e-declaraţii), astfel încît, pînă în anul 2014, 60% din declaraţiile fiscale să fie depuse prin internet.
Activităţile aferente procesului de conectare a contribuabililor la serviciul „Declaraţie electronică” revin în sarcina Î.S.”Fiscservinform” – administratorul tehnico-tehnologic al Serviciului Fiscal de Stat.
Pentru desfăşurarea eficientă a conectării gratuite a celor 10 000 de agenţi economici, Serviciul Fiscal de Stat a instituit 10 Centre de Conectare Regionale.
Conectarea celorlalţi agenţi economici care fac parte din această categorie, continuă până la sfîrşitul lunii decembrie, conform programărilor efectuate în Registrul Programărilor Electronice (RPE). De asemenea, pe parcursul anului 2013 vor fi conectaţi gratuit şi cei care vor trece din categoria neplătitorilor de T.V.A. în cea a plătitorilor de T.V.A.