”Noi nu avem nevoie de candidaţi independenţi, noi avem nevoie de preşedinte independent. Ca acest om prin definiţie să nu dorească să lupte pentru putere, să nu dorească să-şi facă partide. Noi avem oameni foarte mulţi simpatici, dar cum se cocoţează într-o funcţie încep a-şi face partide”, a declarat Diacov, în cadrul unui unterviu pentru Europa Liberă.
Mai mult, democratul susține că dacă ar exista voinţă politică şi mai multă sinceritate problema alegerii președintelui, s-ar rezolva în 10 minute.
„E deficit şi de răspundere, fiindcă este absolut clar: da, suntem trei partide, suntem diferiţi, viziuni, avem electorat diferit. Se compromite şi instituţia, sigur că da. Dacă pur şi simplu aşa enumerăm oameni după oameni şi toţi îs buni de preşedinte. Este nevoie de un preşedinte, care să reprezinte aceste partide din Alianţă, fiecare să vadă în el într-un fel apărătorul său”, a adăugat Dumitru Diacov.
Potrivit lui, discuţiile pe margina acestui subiect sunt interminabile. ”Noi putem să revenim la careva propuneri, care deja au fost trecute în revistă, discutate. Eu nu ştiu care este dispoziţia colegilor, fiindcă aceste discuţii interminabile, fiecare încearcă să-şi promoveze ceea ce el înţelege, dar celălalt încearcă să se împotrivească, dar nu spune lucrurilor pe nume. În felul acesta iată noi ne plimbăm, ne plimbăm şi turnăm apă la moara opoziţiei”, a subliniat democratul.
De asemenea, acesta a spus că atât selectarea candidatului, cât și stabilirea datei alegerilor este la fel de importantă. „ Important este ca să demonstrăm populaţiei şi opoziţiei că noi nu încercăm să tergiversăm timpul. Noi încercăm să rezolvăm problema. Şi dacă nu suntem capabili, stabilim data alegerii, trecem turul întâi, turul doi, dacă nu se rezolvă – mergem la alegeri anticipate. Asta ar fi mai cinstit, decât încercarea de a tărăgăna, de-a tărăgăna şi lumii îi devine silă deja să urmărească această competiţie.”
În context, Diacov a menționat că nu au fost consumate toate tentativele de alegere a şefului statului.
”Nu s-au consumat. Şi atunci ar fi mai cinstit să mergem la stabilirea datei alegerilor, să mobilizăm coaliţia, 62 de deputaţi, poate a da Domnul şi în ultima secundă ne-a veni mintea la cap şi vom vota preşedintele”, a conchis președintele de onoare al PD.