Inspectoratul General de Poliție a venit cu detalii despre schimbul de focuri, care s-a produs astăzi, 9 septembrie, în orășelul Durlești, anunță Politik.md. Potrivit șefului Direcției ordine și securitate publică, Marin Maxian, agresorul are 64 de ani și este pensionar. El a blocat strada Lermontov, iar după ce reprezentanții Regiei Ex-Drupo și o echipă de polițiști au venit să deblocheze drumul, omul a scos o armă pneumatică.
„Conflictul a pornit de la blocurile de beton care blocau strada, iar bărbatul i-a amenințat că va trage. După mai multe încercări, polițiștii l-au convins să lase arma și el a predat-o benevol. Însă ulterior, când angajații Administrației Publice Locale au început lucrările de deblocare a drumului, persoana a scos din locuință o armă de vânătoare și a tras în funcționari. Bărbatul a efectuat 2 împușcături din arma cu țeavă lisă și a rănit 4 angajați ai poliției și 2  funcționari ai Administrației Publice Locale. El din nou a amenințat, iar polițiștii au aplicat armele din dotare, au rănit și au imobilizat făptașul, iar armele lui au fost ridicate”, a declarat Marin Maxian.

Conform datelor oferite de reprezentantul IGP, la doi polițiști le-a fost ciuruit echipamentul, iar oamenii s-au ales cu plăgi în regiunile picioarelor și mâinilor. Astfel că, pentru utilizarea armelor și amenințarea cu violență fizică, dar și injurii la adresa funcționarilor, făptașul riscă închisoare de la 4 – la 8 ani.

„În afară de acest lucru, armei de vânătoare pe care o deținea îi expirase licența în 2009, iar omul a declarat că a fost pierdută, respectiv arma se afla în posesie ilegală și se afla în căutare, fapt ce va atrage după sine interzicerea de a mai deține arme de foc. Deocamdată nu se cunoaște motivul pentru care omul a blocat strada în cauză, fie că a fost pentru a o utiliza, fie că pentru a nu fi deranjat. Ancheta deja va stabili ce pedeapsă i se va aplica, fie că prin cumul, sau altfel, va decide instanța de judecată”, a mai spus Marin Maxian.

Făptașul se numește Petru Ilașco. Menționăm, că astăzi a avut loc un schimb de focuri între oamenii de ordine și un cetățean, care a  blocat strada Lermontov cu blocuri de beton. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE