Câteva documente din Arhivele Naţionale ale SUA, care erau semnate drept „Top-secret”, au fost făcute publice ieri, 10 septembrie. Potrivit acestora, oficialii americani i-au ajutat pe sovietici să ascundă în 1940 un masacru asupra a crica 22 de mii de ostaşi polonezi, anunţă Politik.md cu referire la Euronews.net.
 
Potrivit sursei, aceste documente relevă faptul că prizonierii americani din timpul războiului au fost duşi de către capturatorii germani în oraşul Katyn 3 ani mai târziu, acolo unde se aflau cadavrele aflate în stare de putrefacţie a trupelor poloneze.
 
Oficialii de la Washingtonul au primit mesaje codificate, prin care se menţiona că Sovieticii au insistat ca să se anunţe că în spatele acestor ucideri în masă să fie declarate trupele naziste.
 
Documentele prezentate, care au peste 1.000 de pagini, duce la teoria că guvernul American de atunci dorea să evite un eventual conflict cu Iosef Stalin. De aceea, americanii au contat pe faptul că ar putea obţine ajutor militar în cadrul celui de-al doilea Război mondial contra Germaniei şi Japoniei.
Potrivit arhivelor, trupele poloneze au fost executate, soldaţii fiind împuşcaţi în spate. Abia în anul 1990 Uniunea Sovietică a recunoscut că trupele NKVD au omorât în pădureade la Katyn  militarii polonezi. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE