Deputaţii se întrunesc în şedinţă plenară, joi, 20 octombrie, începând cu ora 12.00.
Fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” va boicota și ședința de astăzi a Parlamentului. Deputații Partidului „ȘOR” continuă astfel protestul față de regimul PAS și Maia Sandu.
Potrivit ordinii de zi, aprobată de Biroul permanent, la propunerea comisiilor parlamentare, pe ordinea de zi au fost incluse proiectul de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova şi proiectul de hotărâre privind constituirea Grupului parlamentar pentru susţinerea Belarus Democrat.
De asemenea, deputaţii vor examina, în a doua lectură, mai multe iniţiative legislative, printre care proiectul de lege cu privire la cerinţele de bază în securitatea radiologică, proiectul pentru modificarea Codului fiscal şi proiectul de lege privind declararea utilităţii publice de interes naţional a lucrărilor de construcţie a apeductului magistral Chişinău-Străşeni-Călăraşi.
Parlamentarii vor mai dezbate iniţiativele legislative prin care se propun modificarea Legii cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii, a Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale, precum şi a Legii ocrotirii sănătăţii.


