Vlad Filat a dat asigurări că iniţiativa privind comemorarea tricolorului se află pe masa de lucru a Cabinetului de miniştri şi că va fi discutată la următoarea şedinţă a Guvernului.
Printre altele, ex-deputaţii au solicitat premierului modificarea legislaţiei astfel încât să permită susţinerea agricultorilor şi a întreprinzătorilor, reducerea corupţiei şi a monopolului latifundiar. O altă propunere a deputaţilor primului Parlament se referă la instruirea funcţionarilor publici. Ei sugerează alocarea unei sume de bani din bugetul de stat pentru ca funcţionarii vorbitori de altă limbă să înveţe limba română.
La 27 aprilie 1990, imediat după obţinerea independenţei a avut loc prima şedinţă a Parlamentului R. Moldova, numit la acea vreme Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti condus de Mircea Snegur, care ulterior devine primul preşedinte al R. Moldova. Primul Parlament a adoptat ulterior tricolorul ţării, imnul de stat şi Declaraţia de Independenţă.