Legii bugetului de stat pentru anul curent a suferit unele modificări și completări, aceasta fiind adoptată cu votul majorității, ieri, 11 iulie, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

Conform noilor prevederi, veniturile la bugetul de stat vor scădea cu 334 mln de lei, comparativ cu suma preconizată anterior iar cheltuielile bugetare se vor micşora cu 425 mln de lei, față de cheltuielile aprobate anterior. Astfel, deficitul bugetar se va reduce cu 91 de mln de lei.
 
Potrivit ministrului Finanţelor, Veaceslav Negruţa, situaţia este determinată de faptul că veniturile din TVA la import vor fi mai reduse cu circa 400 mln de lei. Totodată, nu vor fi acumulate 266 mln de lei din donaţiile externe, iar 95 mln de lei nu vor fi acumulate din accize la bere şi băuturi alcoolice tari.

Pentru a compensa o parte din veniturile neîncasate, se prevede majorarea taxei de licenţă pentru anumite domenii de activitate, emiterea a două licenţe noi ce ţin de accesul la telefonia mobilă 4G şi acceptarea temporară a importului autoturismelor mai vechi de şapte ani, până la 1 noiembrie 2012.
 
Proiectul de rectificare a bugetului de stat pentru anul 2012 a fost aprobat de Guvern la 21 iunie curent și votat ieri de către majoritatea parlamentară. Contra au votat deputații comuniști, care au criticat dur aceste rectificări.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE