Cele 700 de mii de familii care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md își pot verifica nivelul energetic de vulnerabilitate. Primele date ale programului „Ajutor la Contor”, anunțate de deputatul Dan Perciun arată că 78% dintre solicitanți au fost încadrați în categoria foarte vulnerabilă; 12% – vulnerabilitate ridicată; 5% – medie; 2% – scăzut; 1% – non vulnerabilă.

„În total, din toți cei conectați la gaz, s-au înregistrat aproximativ 420 de mii din 600 de mii. Respectiv – 30% vor fi automat încadrați în categoria medie. Din cei 180 de mii de consumatori ai „Termoelectrica” s-au înregistrat aproximativ 102 de mii. Toți cei neînregistrati vor fi încadrați în categoria medie”, a scris Dan Perciun.

Citește și: Intră aici! Ce faci dacă nu ți-a venit SMS cu înștiințarea privind categoria de vulnerabilitate la compensații

Mărimea compensațiilor depinde de categoria de vulnerabilitate în care este încadrată familia. Aceasta depinde de veniturile familiei, componența familiei și cheltuielile prognozate pentru energie.

Categoriile de vulnerabilitate energetică:

  • consumatori cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată;
  • consumatori cu vulnerabilitate energetică ridicată;
  • consumatori cu vulnerabilitate energetică medie;
  • consumatori cu vulnerabilitate energetică scăzută;
  • consumatori non-vulnerabili

Prețurile pentru consumatorii casnici de gaze naturale vor fi următoarele:

  • 12 lei/m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată, ceea ce înseamnă că la tarifele actuale valoarea compensației va fi de 17,27 lei/m3. Valoarea maximă a compensației în factură pentru această categorie va fi de 3110 lei;
  • 14 lei/m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată, respectiv compensația de 15,27 lei/m3. Valoarea maximă a compensației: 2750 lei;
  • 17 lei/m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică medie, respectiv compensația 12,27 lei/m3;
  • 24 lei/m3 pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică scăzută, respectiv compensația 5,27 lei/m3.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE