Curtea de Apel a respins astăzi, 14 septembrie, solicitarea mebrilor  PSRM de a interzice desfșurarea Marşului Unirii, preconizat pentru duminică. În acest sens, Platforma Civică „Acțiunea 2012” și Consiliul Unirii au undă verde de a-și aduna susținătorii pentru desfășurarea inițiativei ,,Cordonul Libertăţii”.

Socialiștii consideră această decizie drept una nefondată, dar se vor supune acesteia.  
 
Potrivit primăriei municipiului Chişinău întrunirea sub formă de marş, planificată pentru data de 16 septembrie, se va desfăşura între orele 14.00 - 20.00, conform următorului traseu: Academia de Ştinţe a Moldovei - bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt - str. Ismail - str. A. Mateevici - str. Anton Crihan până la Teatrul de Vară din Parcul „Valea Morilor".
 
Amintim, că socialiștii au solicitat magistraţilor să oblige Primăria mun. Chişinău să emită o dispoziţie privind interzicerea marşului unioniştilor din 16 septembrie, organizat de Platforma Civică “Acţiunea 2012″ în mun. Chişinău, deoarece este o manifestaţie care poate să se petreacă cu încălcarea prevederilor art.8 al Legii nr.26 privind întrunirile, unde se menţionează.  “Sînt interzise întrunirile prin care se urmăreşte: c) subminarea securităţii naţionale sau a integrităţii teritoriale a ţării, săvîrşirea infracţiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii acestora “.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE