Moldovenii nu rezistă prețurilor mari la gaz și acumulează datorii. Potrivit Moldovagaz, la 22 februarie 2023 datoria consumatorilor finali pentru gazele naturale furnizate in luna ianuarie curent s-a cifrat la 318,657 milioane lei, inclusiv 64,829 milioane lei la consumatori noncasnici, și 253,828 milioane lei la cei casnici. În acest context furnizorul avertizează consumatorii debitori să stingă restanța pentru gazele naturale furnizate, în caz contrar vor fi deconectate instalațiile de gaze naturale ale consumatorilor-debitori de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale.
- începând cu data de 27 februarie 2023 la consumatorii noncasnici
- începând cu data de 01 martie 2023 la consumatorii casnici.
Anterior, guvernanții au promis că, în februarie, tariful la gaz ar putea să scadă. Cel puțin așa considera fostul ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, potrivit căruia consumatorii ar putea plăti „în jur de 10%” mai puțin pentru un metru cub de gaze naturale.
Deputatul PAS, Dan Perciun a ținut să precizeze că o posibilă deconectare poate avea loc doar cu respectarea prevederilor Legii nr. 340 cu privire la interzicerea deconectărilor de la servicii locativ-comunale în perioada rece a anului. Este vorba, spune el, de întrunirea unor condiții necesare pentru a fi deconectat.
„Nu pot fi deconectați consumatorii casnici care cumulativ întrunesc cele 3 condiții de mai jos:
a. sunt în categoria de vulnerabilitate ridicată sau foarte ridicată
b. au o datorie mai mică de 5000 de lei
c. au achitat cel puțin 50% din factura rămasă după acordarea compensațiilor”, a scris Dan Perciun