Primăria Chișinău a pierdut la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) procesul privind cui aparține cele două insule din Parcul „La Izvor”. Cu un anunț în acest sens a venit astăzi, 15 octombrie, șefa Direcției Juridice a Primăriei, Diana Gurschi, în cadrul ședinței operative a serviciilor primăriei.
„Această hotărâre a Curții este definitivă și irevocabilă. Consiliul Municipal Chișinău trebuie să transmită insulele în proprietatea agentului economic, altfel acest lucru se va face prin intermediul executorului judecătoresc, care poate anula anumite procedee de transmitere, precum ar fi deciziile CMC”, a menționat Diana Gurschi.
Edilul s-a arătat indignat de acets fapt și a calificat această acțiune drept un fapt scandalos. „La Paștele Cailor o să transmitem noi insulele. Vom vedea ce căi de atac mai sunt și cum putem face ca să rămână cele două insule în proprietatea Primăriei. Iată că suntem martorii unui nou atac asupra municipalității”, a specificat Dorin Chirtoacă.
Primarul bănuiește că la mijloc este implicat prim-vicepreședintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, dar nu are dovezi în acest sens. „Trebuie să avem dovezi ca să vorbim despre asta. Nu se poate ca instituțiile de stat să dea curs unei decizii ne la locul ei. Evident că nu este ceva curat la mijloc. Este o hoție la mijloc și totuși CSJ dă câștig de cauză. Ce suntem oligofreni aici? Cui nu-i este clar că 1,1 ha nu poate să fie teren adiacent. Trebuie de discutat în Alianță. Voi încerca să aflu prin toate căile, oficiale și neoficiale dacă sunt implicați politicieni”, a mai spus primarul.
Litigiul privind proprietata celor 2 insule din parcul „La Izvor” se desfășoară între primăria Chișinău și restaurantul „La Izvor”. Instanța a decis că acele 1,1 ha de teren fac parte din terenul adiacent pe motiv că „nu există alte căi de a ajunge la insulele, decât de pe terenul privat al restaurantului”. Decizia CSJ este definitivă și irevocabilă, adică nu poate fi supusă nici unei căi de atac. Potrivit edilului, în dependență de valorificarea terenului, Primăria ar putea acumula la bugetul municipal de la 1 milion de lei până la 1 milion de euro.