Un tânăr, de 27 de ani, locuitor al satului Cărpineni, raionul Hînceşti, şi-a pierdut viaţa după ce ar fi fost bătut de către un consătean. Acesta a fost găsit în noaptea de 28 spre 29 ianuarie, de către tatăl său, în stradă, zăcând la pământ, în stare avansată de ebrietate. Bărbatul l-a dus acasă pe fecior, culcându-l în pat. La scurt timp, însă, bărbatul a observat că fiul nu mai respiră și a chemat poliția.

Sosiți la faţa locului, ofițerii de poliție au stabilit că moartea acestuia a survenit în rezultatul unor lovituri puternice în burtă şi cutia toracică.
Potrit MAI, suspectul a fost reținut la scurt timp. Tânărul, în vârstă de 28 de ani, era un consătean al defunctului.
În momentul reţinerii, suspectul se afla în stare de ebrietate avansată, poliția presupunând că între cei doi s-ar fi iscat o ceartă soldată cu bătaie, acest fapt, însă, urmază a fi stabilit de poliție, suspectul nerecunoscând săvârșirea infracțiunii încriminate.
Cazul este în continuare investigat de poliţie pentru a stabili motivul infracţiunii.
În prezent, bănuitul se află în arestul poliţiei şi s-a ales cu dosar penal. El riscă privaţiune de libertate pe un termen de la 8 la 15 ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE