Moldovenii care au cetățenie rusă și locuiesc în Rusia pot fi mobilizați pentru războiul din Ucraina.

Potrivit unor date estimative în Federația Rusă se află între 150 și 200 de mii de cetățeni moldoveni. Mulți din ei dețin și cetățenie rusă, se află în prezent în Rusia și au un domiciliul permanent. Aceștea sunt pasibili pentru a fi mobilizați în armata rusă.

Sunt și cetățeni care au pașaport rusesc, dar locuiesc în străinătate, iar ei nu pot fi supuși mobilizării în Rusia, potrivit legislației acestui stat. Din această categorie fac parte și moldovenii cu pașaport rusesc, care locuiesc în regiunea transnistreană.

Sunt însă și moldovenii cu cetățenie rusă, care au ieșit pentru perioade scurte de timp din țară, având domiciliu în Rusia, aceștea, de asemenea, sunt vizați  de mobilizare, dacă îndeplinesc toate celelalte criterii ale legislației ruse. Numărul cetățenilor moldoveni care au obținut cetățenia Federației Ruse este estimat la câteva zeci de mii. Se presupune că mulți moldoveni care au obținut cetățenia rusă și-au păstrat-o și pe cea moldoveană.

După decretarea în Rusia a mobilizării bărbaților la război, a crescut și numărul de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie la secția consulară a Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă.

În legătură cu creșterea considerabilă a numărului de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie la secția consulară a Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, MAEIE a dispus prelungirea programului acesteia în zilele de weekend.

Astfel, toți cetățenii care solicită ajutor pentru perfectarea titlurilor de călătorie se pot adresa ambasadei.

Autoritățile examinează și posibilitatea redistribuirii personalului diplomatic pentru activități consulare în cazul menținerii cererii sporite din partea cetățenilor țării noastre.

Reamintim, că titlul de călătorie poate fi folosit o singură dată pentru a reveni în Moldova, dacă ați pierdut, a expirat sau vi s-a furat pașaportul.

Cetâțenii pot apela pentru ajutor pe adresa: str. Rojdestvenka, 7, 107031, Moscova; Tel.: + 74957907546; E-mail: consul.moscova@mfa.gov.md Web: rusia.mfa.gov.md.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE