Guvernul a aprobat un proiect de lege care prevede reorganizarea CSJ, inclusiv revizuirea competențelor Curții Supreme, ceea ce va permite transformarea acesteia într-o instanță de casație. De rând cu această lege, a fost elaborat și un proiect de modificare complexă a procedurii de examinare a cauzelor de către CSJ. În consecință, CSJ va avea competențe mai restrînse și nu va acționa ca o instanță de apel, cum este în prezent. Aceasta va avea drept efect reducerea numărului de cauze examinate de CSJ, accentul fiind pus pe ordonarea modului de interpretare și aplicare a legii în sistemul de justiție.

Astfel, principalele prevederi ale proiectului se referă la:

- micșorarea numărului de judecători ai CSJ;

- modificarea componenței CSJ, prin asigurarea accesului la funcțiile de judecător al CSJ atât pentru judecători, cât și pentru non-judecători: avocați, procurori, profesori universitari din domeniul dreptului;

 - stabilirea experienței de muncă necesară pentru accederea în funcție de judecător al CSJ:

- crearea mecanismului de evaluare de către Comisia de evaluare a integrității etice și financiare a actualilor judecători ai CSJ și a candidaților la funcțiile de judecător al CSJ;

-crearea mecanismului de contestare a rezultatelor evaluării;

„Reforma va continua și mizează pe cei din justiție care sunt onești. Reforma vrea să încurajeze participarea lor în actul de creștere a încrederii cetățeanului în justiție. Este timpul ca sistemul de justiție să livreze și să se autocurățe. Noi toți vrem o justiție independentă și responsabilă în raport cu legea”, a menționat premierul Dorin Recean.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE