Comisia pentru Afaceri Externe (AFET) din Parlamentul European a adoptat marți un raport care subliniază "progresele constante înregistrate de Republica Moldova în ceea ce privește reformele legate de aderarea la UE, în pofida provocărilor interne și externe semnificative", se arată într-un comunicat de presă.

Salutând "angajamentul exemplar" al Republicii Moldova, țară candidată la UE, de a avansa pe calea integrării în UE, raportul eurodeputaților "recunoaște că relațiile UE - Republica Moldova au intrat într-o nouă fază", notează Agerpres.

"Cooperarea s-a intensificat, alături de eforturile susținute ale Chișinăului de aliniere a legislației Republicii Moldova la acquis-ul UE. În pofida unor provocări interne și externe semnificative, cum ar fi efectele războiului continuu al Rusiei împotriva Ucrainei învecinate și ingerința Moscovei în procesele democratice ale țării, deputații din Parlamentul European salută progresele înregistrate de guvernul Republicii Moldova în ceea ce privește agenda de extindere, inclusiv în cadrul procesului bilateral de screening, precum și ambiția de a deschide negocieri cu privire la mai multe clustere", mai precizează comunicatul.

Eurodeputații solicită Comisiei Europene să-și intensifice sprijinul pentru ca Guvernul Republicii Moldova să atingă aceste obiective, conform raportului, care a fost adoptat cu 52 de voturi pentru, 11 împotrivă și trei abțineri.

Totodată, deputații europeni observă că "atât referendumul constituțional privind integrarea europeană, cât și ultimele alegeri prezidențiale din Republica Moldova, care au avut loc la finalul anului 2024, au confirmat sprijinul majorității cetățenilor moldoveni pentru aderarea la UE și reformele proeuropene".

"În pofida faptului că au făcut obiectul unei campanii hibride masive din partea Rusiei și a reprezentanților săi", europarlamentarii afirmă că "atât referendumul, cât și alegerile s-au desfășurat în mod profesionist" și "cu un simț extraordinar al datoriei și devotamentului".

Ei remarcă, de asemenea, că alegerile parlamentare din toamna acestui an "vor fi esențiale pentru continuarea traiectoriei proeuropene a Republicii Moldova și avertizează cu privire la posibila intensificare a ingerințelor străine, în special rusești, răuvoitoare și a atacurilor hibride".

În raport, eurodeputații salută în același timp recentul Plan de Creștere pentru Republica Moldova, care "vizează sprijinirea reformelor socio-economice și fundamentale ale țării", precum și Mecanismul de Reformă și Creștere în valoare de 2,02 miliarde de euro, care "constituie cel mai mare pachet de sprijin financiar al UE pentru Republica Moldova de la independența țării".

Ei solicită Comisiei Europene să sprijine autoritățile din Republica Moldova în procesul de implementare a agendei de reformă necesare pentru absorbția eficientă a fondurilor din acest mecanism.

"Având în vedere că reforma justiției este esențială pentru succesul reformelor democratice și legate de aderarea Republicii Moldova la UE", membrii PE doresc ca UE să continue "să sprijine în mod activ reforma justiției în această țară. Ei subliniază, de asemenea, necesitatea ca autoritățile moldovene "să continue să abordeze probleme fundamentale, cum ar fi spălarea banilor și corupția".

În contextul extinderii UE, raportul salută 'cooperarea consecventă și tot mai strânsă a Republicii Moldova cu UE în chestiuni de politică externă, alinierea la UE crescând de la 54% în 2022 la 86% în 2024'.

Eurodeputații vor ca R. Moldova să continue această evoluție, "inclusiv atunci când vine vorba de prevenirea eludării sancțiunilor împotriva Rusiei și Belarusului". Raportul mai subliniază "rolul Republicii Moldova ca factor-cheie care contribuie la securitatea regională și europeană, inclusiv prin sprijinul de neclintit al țării pentru Ucraina de la începutul războiului de agresiune al Rusiei, inclusiv prin primirea refugiaților ucraineni".

Eurodeputatul, Siegfried Mureşan menţionează că raportul solicită şi liberalizarea permanentă a comerţului dintre UE şi Republica Moldova.

„Această măsură ar înlocui actuala liberalizare temporară, introdusă după declanşarea războiului din Ucraina de către Rusia, care a permis produselor agricole moldoveneşti – private de accesul la pieţele din est – să fie redirecţionate către piaţa europeană. Liberalizarea temporară a dus deja la o creştere semnificativă a exporturilor produselor agricole moldoveneşti către UE, în beneficiul producătorilor locali. O liberalizare permanentă ar oferi însă mai multă predictibilitate producătorilor autohtoni şi ar creşte încrederea investitorilor în economia din Republica Moldova”, argumentează europarlamentarul român.

Raportul va fi supus votului Parlamentului European în cadrul unei viitoare sesiuni plenare.

Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în martie 2022. În luna iunie a aceluiaşi an, Republica Moldova a devenit ţară candidată la aderare, iar în decembrie 2023, Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova şi Ucraina.

Ca orizont al aderării propriu-zise, oficialii europeni au vorbit adesea despre anul 2030.

Aflată recent într-o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 9-11 mai, comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a declarat că Republica Moldova ar putea deveni membră a UE în 3 ani şi 10 luni.

Preşedinta Maia Sandu a declarat că Moldova ar putea încheia negocierile de aderare la UE până la sfârşitul anului 2027, adică în 2 ani şi jumătate. „Ulterior, în anul 2028, toate statele membre ale UE vor trebui să ratifice acordul nostru. Atunci vom încheia acest proces, până la finele mandatului actualei Comisii Europene”, a precizat şefa statului, citată de NewsMaker.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE