Guvernul a aprobat un proiect de modificare a legii procuraturii prin care fortifică atribuțiile Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Organul de autoadministrare a procurorilor va obține competențe noi. Este vorba de transferarea în componența CSP a Inspecției procurorilor, structură, care, la ora actuală, este în subordinea procurorului general. Odată cu modificarea propusă, Inspecției i se acordă autonomie funcțională, pentru examinarea independentă a sesizărilor privind abaterile disciplinare ale procurorilor. Legea va fi completată și cu o listă mai largă de abateri disciplinare, iar termenul de prescripție va fi majorat pentru a reuși examinarea complexă a încălcărilor comise. A fost majorat și numărul inspectorilor de la șase la nouă.
De asemenea, s-a aprobat crearea în cadrul CSP a unui colegiu unic responsabil de evaluarea integrității etice și financiare a procurorilor care nu vor cădea sub incidența primei evaluări. Astfel, prin aceste instrumente, se propune evaluarea averii și integrității tuturor procurorilor aflați în funcție, așa cum s-a procedat și în cazul judecătorilor.
O modificare importantă se referiă la viitoare componență a CSP-lui. Asfel potrivit ministrului Justiției, la sugestia recomandărilor Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO), dar și a modificărilor operat de Parlament în Constituție, autorii proiectului propun ca în viitorul CSM să intre 10 membri, dintre care 6 procurori, inclusiv procurorul general. Acesta însă nu se va putea pronunța pe chestiuni disciplinare și de carieră a procurorilor. Totodată , până la suplinirea completă a noii componențe a CSP, ministrul Justiției, președintele CSM și Avocatul Poporului vor activa în CSP. În componența nouă a CSP vor intra 6 procurori și 4 reprezentanți ai societății civile.
Printre modificările referitor la activitatea CSP se propune și reducerea mandatului președintelui CSP de la patru la doi ani, fără posibilitatea exercitării a două mandate cu instituirea principiului rotației funcției de președinte.
Proiectul de modificare a legii procuraturii urmează să fie adoptat în prima lectură de parlament la ședința din această săptămână.


