Cu toate că astăzi, 1 aprilie, este ultima zi de depunere a declarațiilor pe venit, doar 5 miniștri au reușit s-o facă din totalul celor 16, anunță Politik.md cu referire la PublikaTV.
Este vorba despre miniștrii în exercițiu ai: Economiei, Justiției, de Interne, Apărării și Educației. Astfel, ministrul în exerciţiu al Economiei, Valeriu Lazăr, a acumulat, anul trecut, aproximativ 136 de mii de lei din salariu şi peste 3.500 de lei din activitatea didactică. El a mai declarat că deţine două terenuri, o casă în Chişinău,un automobil și acţiuni în cadrul a trei societăţi comerciale. 
Ministrul în exerciţiu al Justiţiei, Oleg Efrim, a acumulat aproape 132 de mii de lei din salariu. Oleg Efrim deţine împreună cu soţia o casă în satul Corneşti, Ungheni, un apartament în Capitală şi o maşină. Potrivit datelor prezentate, oficialul are acţiuni în cadrul a două societăţi comerciale. 
Ministrul în exercițiu al Apărării, Vitalie Marinuţa, a încasat  venituri din salariu în sumă de 121 de mii de lei şi alte 13 mii din activitatea ştiinţifică. Alte peste 55 de mii de lei i-a obţinut din pensia militară. Marinuţa mai are împreună cu soţia o maşină şi acţiuni în două societăţi comerciale. 
Un alt ministru, care şi-a prezentat averile, este cel de la Interne. Dorin Recean a declarat că a primit de la locul de muncă peste 86 de mii de lei. Potrivit declaraţiei, împreună cu soţia deţine două terenuri agricole, o casă şi un autoturism. 
Ministrul în exerciţiu al Educaţiei şi-a prezentat veniturile doar de la Banca Mondială, unde a lucrat anterior. Potrivit documentului, Maia Sandu a încasat 70 de mii de dolari. Ea are un apartament în Chişinău evaluat la 440 de mii de lei.
Potrivit sursei citate, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și-au declarat veniturile doar 6 judecători ai dintre cei 9, iar din cadrul Parlamentului, şi-au depus declaraţiile de venit doar 68 de deputaţi dintre cei 101.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE